Numele de Banloc se naște prin contopirea a două cuvinte: numele zeului „Pan” (stăpân) și „loc”, „Locul stăpânului”.

Mai târziu, când „pan” ajunge „ban”, păstrându-și sensul inițial de stăpân, castelul de la Panloc, a devenit Banloc, denumire păstrată și acum. Interesant este în acest sens un basorelief aflat deasupra uneia dintre ușile de acces în pivnița castelului, basorelief care îl înfățișează pe zeul Pan cântând la syrinx. De asemenea, statui în formă de fauni străjuiau aleile parcului, fragmente ale acestora aflându-se în prezent la Muzeul Banatului din Timișoara împreună cu alte câteva statui de aceeași proveniență.

Vedere din centrul Banlocului în jurul anului1906. Se observă turla bisericii ortodoxe, iar în prim-plan stânga, drezinele care duceau orezul de la iazurile de la Topolea (Topolyapuszta) până la gara din Banloc. (aspect disparut)

Localitatea este pentru prima dată atestată la 13 mai1400 într-un document dat de copistul din Cenad, sub numele de „Byallak” și pentru aproape două secole (1552-1716) devine reședința de vară a pașei de laTimișoara. În anul 1716, Banatul este cucerit de către austrieci. La recensământul din anul 1717 este înregistrată comuna Panloch, care aparține de districtulCiacova, cu 85 de case locuite. Pe harta Contelui Mercy, guvernatorul Banatului, hartă realizată între anii1723-1725, comuna apare sub numele de Banlok. Deși domeniu erarial (al statului) Banlocul este atribuit, prin schimb de terenuri, banului croat Draskovici. În anul 1783 domeniul este vândut contelui Karatsonyi din Beodra (astăzi Novo Miloševo, Serbia, provincia Voivodina) care zece ani mai târziu construiește, pe fundații mai vechi, actualul castel situat în centrul comunei.

Banloc în Harta Iosefină a Banatului, 1769-72

Istoria Banlocului este strâns legată de istoria domeniului și de performanțele sale economice. Domeniul conților Karátsonyi cuprindea întinse păduri bogate în vânat, terenuri agricole - dintre care cele mai spectaculoase erau orezăriile de la Topolea (Topolyapuszta) - lacuri de pescuit, plantații de tutun, ferme de animale (la Pescuș), herghelii de cai din rasa lipițan, o fabrică de spirt și o moară situate lângă gara din Banloc, etc. După 1919, domeniul pierde o parte din terenuri din cauza frontierei apărute între Regatul României și cel al Iugoslaviei. Chiar și după reforma agricolă din anul 1921, domeniul Banloc, împreună cu castelul și parcul, rămâne unul dintre cele mai întinse din țară. Casa Regală a României devine interesată de soarta acestuia și, în anul 1935, îl răscumpără de la familia Karátsonyi cu suma de 22.000.000 lei. Astfel, Banlocul devine domeniu regal și reședință permanentă a Principesei Elisabeta - fostă regină a Greciei - sora Regelui Carol al II-lea al României.

Vedere din centrul Banlocului în jurul anului1906. Castelul în anul 1906 - faţada de sud. Carte postală ilustrată reprezentând castelul şi intrarea principală, trimisă de pe domeniul Banloc de unul din angajaţi.

Clădire masivă, cu ziduri groase (cca. 1,25 m) din cărămidă arsă, castelul din Banloc este construit pe un plan în formă de „U” cu fațada principală orientată spre sud, iar spre nord cu două aripi formând o curte terasată. Fațada este încadrată de două por­ți egiptene identice, realizate la începutul secolului al XIX-lea. În afara acestora, mai există o poartă de acces, în stil neogotic englezesc, plasată pe latura de nord a parcului, iar până la sfârșitul celui de-al II-lea Război Mondial, o a patra poartă decorată cu grifoni (Poarta Andrássy - în prezent dispărută) facilita accesul în parc pe latura de est. Clădirea are subsol, parter și etaj. În jurul castelului, la începutul secolului al XIX-lea, se amenajează parcul de câteva hectare. Aici sunt aduse esențe valoroase de arbori și plante ornamentale, elemente statuare de inspirație greco-romană și inscripții lapidare romane.

Într-un articol intitulat: „Banlocul. Povestea unui grof - Castelul istoric - Stăpâna de azi, A.S.R. Principesa Elisabeta”, apărut în ziarul „Dacia” din 7 august 1939, părintele Ioan B. Mureșianu face câteva considerații de natură estetică și istorică: „Frumusețea Banlocului o dă parcul ce ia o bună parte din aripa dreaptă a satului, sfârșindu-și zidurile înconjurătoare - ca de cetate - spre centru. La răscrucea aleilor veghează statui și inscripții lapidare romane romane, dăltuite în primele decenii după cucerirea Daciei, luate de la Sarmizegetuza, după cât mă lămurește un studiu german de paleografie. Printre liniile de brazi, stă legat în cercuri și cu rănile cimentate, unul din cei 100 de acați, aduși din America sub Maria Thereza (1740-1780).” "Castelul își ridică zidurile cu linie gotică îndulcită, cu vârful de săgeată ascuțită, în fața parcului. A fost zidit pe temelii bătrâne, în 1783."